Andreea Esca și Alexandre Eram, soțul ei, au trecut peste escapadele știristei! Prezentatoarea este iertată! S-a întâmplat la mijlocul acestei săptămâni, la un restaurant din parcul Herăstrău. Fiul lor, Aris, a fost subiectul, iar cei doi părinți i-au dat povețele, chiar la masă. Pe un ton calm, într-o întâlnire în care i-au ascultat opinia. Ca o adevărată familie s-au comportat cei trei, iar CANCAN.RO vă prezintă imaginile, în exclusivitate.
Se pare că cei doi confidenți ai Andrei Esca, despre care CANCAN.RO v-a prezentat detaliile (Vezi AICI și AICI), au dispărut! Prezentatoarea de la Pro TV nu mai are nevoie de sfaturile lor, probabil, bune la acele momente, și a luat decizia să rezolve problemele numai alături de cel care îi este alături de peste 22 de ani, și la bune, și la rele, Alexandre Eram. Iar el, afacerist de succes și soț dedicat a trecut peste tot. Ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Jos pălăria!
Așa că, la mijlocul săptămânii, cei doi și-au făcut intrarea în ”Herăstrău”, dar nu singuri, ci alături de Aris, mezinul familiei.
Restaurantul „Casa di David” a fost ales, iar cei trei s-au instalat repejor la una dintre mese, ceva mai ferită. Au comandat, au mâncat și… L-au băgat în ”ședință” pe Aris, băiatul lor de 18 ani. Andreea și Alexandre s-au înscris la cuvânt pe rând, gesticulând atunci când i-au dat sfaturile mezinului.
La rândul lui, ”personajul principal” al dialogului și-a exprimat părerile, ascultate cu drag de cei doi părinți. Și, se poate spune, din imaginile pe care CANCAN.RO vi le oferă, că a fost o ieșire în trei reușită, iar familia Eram este mai unită ca niciodată.
Aris este mezinul familiei Eram și, deci, teoretic, cel mai răsfățat. Nu este atât de prezent în lumea mondenă precum sora lui, Alexia, se consideră un adolescent normal, cu țeluri normale, căruia nu-i place deloc să iasă în evidență.
„Vreau să spun că, pentru mine, părinții mei sunt ca orice alti părinți, nu contează că sunt mai cunoscuți decât alții și nu îmi place când mi se tot spune asta cu «părinții tăi cunoscuți». Ce am învățat de la ei? Să fiu politicos și să fac ce îmi place”, s-a descris Aris.
Fiul Andreei Esca a explicat și ce anume l-ar atrage la o fată. „În primul rând, aspectul fizic, dar dacă nu este și inteligentă, poți să nu mai vezi că e drăguță fizic”, a spus el.
Andreea Esca și Alexandre Eram s-au căsătorit pe 29 aprilie 2000, la Catedrala Sfântul Iosif din București. Ana și George Copos i-au cununat. La scurt timp, s-a născut Alexia. A urmat și un băiețel, Aris.
Andreea avea să-și amintească de clipele când a dat cu ochii de cel care avea să-i devină soț. „Prima dată l-am văzut la o petrecere, la un restaurant pe malul lacului. L-am văzut printre oameni și mi-a plăcut foarte mult.
L-am văzut așa de frumos și am întrebat o prietenă cine este băiatul acesta. Lavinia Sârbu, fosta soție a lui Adrian Sârbu, se ocupa de vestimentația noastră la Pro TV pe vremea aceea și mi-a zis: știu eu, stă cu noi pe stradă, sacourile voastre le facem la fabrica unde lucrează el.
Vrei să ți-l prezint? Îl cheamă Alexandru. Da, îi zic.
L-a chemat și am început să vorbim. Mi-a spus că e francez. El era directorul fabricii. Lucra acolo pentru că tatăl lui îl cunoștea pe omul care avea această fabrică.
I-am zis Laviniei că, data viitoare când se duce la fabrică, să-mi spună și mie, că trebuie să merg neapărat”, dezvăluia Andreea Esca, într-un interviu pentru revista Tango.
Andreea Esca avea să continue ”asaltul”. „M-am dus la fabrică, m-am prefăcut interesată de tot ce e acolo, dar el nu m-a sunat. Ne-am mai dus o dată, tot degeaba… Apoi am auzit că pleacă în vacanță și am înțeles că era într-o relație.
Am văzut că nu reacționează în niciun fel, dar eu am mai încercat.
Trecuse vara, eu mă mutasem într-o casă nouă și zic: taci că îl sun acum și îi spun că îmi trebuie ușa, că aveau și uși la fabrica aceea. Mi-a trimis pe altcineva, n-a venit el, așa că n-am rezolvat nici cu ușa. N-am rezolvat nici mergând la standul de baterii Fulmen pe care îl aveau la SAAB, deși m-am dus în fiecare zi să fac reportaje acolo…
Ba chiar la stand, într-o zi, era și cu fata aia cu care era el atunci. Era superbă, dar… ce să facem? I-am zis «bună» și am plecat. La un moment dat l-am invitat la jurnal. N-a venit, a zis că nu poate. Până la urmă, văzând că nu vrea și nu vrea, a început să-mi iasă din cap. Mi se păruse că făcusem tot ce puteam să fac.
(VEZI AICI: SOŢUL ANDREEI ESCA A REUŞIT SĂ ÎNVINGĂ POLIŢIA ÎN INSTANŢĂ! CUM A SCĂPAT DE O AMENDĂ DE 1.875 DE LEI)
Am lăsat undeva în spate proiectul și mi-am văzut de viață. Peste câteva luni, m-am dus la o petrecere la Vox Maris, cu prietenul meu care mă adusese la Soti. Cum stăteam noi la masă, pe cine văd? Pe el. Era cu un prieten! Când l-am văzut, a fost groaznic, s-a reactivat totul, că eu nu sunt în stare să abandonez!
L-am văzut și i-am zis că mi-a rămas dator, că nu a venit la jurnal. O să vin, a zis el. I-am spus eu când să vină și am plecat. Dar în ziua aia nu a venit!
Atunci am zis: Gata! Dar am primit un fax haios, cu un desen cu un om care își smulgea părul din cap și în care scria că îi pare rău că nu a putut să ajungă.
Era chiar foarte haios scris. Și a doua zi a venit după jurnal și m-a așteptat cu flori. Ne-am dus la un restaurant și, gata, s-a rezolvat. Din ziua aceea am rămas împreună”, a încheiat povestea Andreea Esca.
Aceasta este super-prezentatoarea pe care toți românii o îndrăgesc! Și publicul, și familia, și colaboratorii. E dovada că în viață, pentru a fi de succes, trebuie să te înconjori de oameni care te susțin oricând și oriunde! Iar Andreea nu face excepție!
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.